pentru un prieten cu SUFLET MAAARE SI CALD...
Se spune ca suntem mai bogati cand avem prieteni. Si- intr-adevar- asa este: suntem mai imbogatiti si binecuvantati sub semnul acelui miracol care este prietenia.
Un prieten ti-l alegi, sau esti aleasa de catre acesta ; uneori se intampla spontan, intr-o clipa norocoasa cand, pornind de la un cuvant, sau de la o simpla imagine prin care va regasiti aceeasi vibratie ; alteori, prietenia se "incheaga" mai greu, este nevoie de timp ca aceleasi sentimente, ganduri, trairi sa se recunoasca si sa se lege ca doua verigi, sau ca doua inele, care mai apoi, se vor lega, poate, intr-un lant mai lung si mai puternic. Depinde de fiecare cat de trainica se va dovedi in fata timpului inexorabil aceasta ingemanare.
Prietenia se infiripa usor, dar cea adevarata se pastreaza cu grija, atentie si rabdare Si mai ales cu incredea unuia in celalat, sau in ceilalti.
Prietenul iti este aproape, in fiecare clipa cand ai nevoie de un sfat, este mana care te mangaie atunci cand te atinge rautatea din jur, este leacul care alina orice durere, este umarul pe care poti plange nestingherit, fara jena, este respiratiea care te ajuta sa inspiri atunci cand nu mai aer ; este cel care te simte dincolo de timp si de spatuiu ; este cel care are incredere in tine, tocmai pentru ca tu ai reusit sa i-o castgi prin respect — se poate sa fie si cred ca este, la fel de adevarat si "invers" : adica prin incredere castigi respectul si increderea celor din jur ;
Zilele trecute, dupa un schimb de pareri, nu doar o simpla si conventionala conversatie cu un prieten,impreuna cu baiatul meu, am recitit Micul Print scris de A de Saint-Exupery si mi-am reamintit fragmentul in care Micul Print intalneste pe aceasta planeta, a noastra, o vulpe, iar vulpea incearca sa il domesticeasca , sa devina prieteni, explicandu-i ce inseamna a crea legaturi, adica a deveni prieteni : Tu nu esti deocamdata pentru mine decat un baietel care se aseamana perfect cu oricare altul dintr-o suta de mii de baietei. Si eu nu am nevoie de tine. Si nici tu nu ai nevoie de mine. Eu nu sunt pentru tine decat o vulpe ca o suta de mii altele. Dar daca tu ma domesticesti, vom avea nevoie unul de altul. Tu vei fi pentru mine unic in lume. Eu voi fi pentru tine unica pe lume… (…)- As vrea mult, raspunse micul print, dar nu am prea mult timp. Am de gasit prieteni si multe lucruri de cunoscut.
- Nu cunosti decat lucrurile pe care le domesticesti, spuse vulpea. Oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Ei cumpara de la negustori lucruri facute de-a gata. Dar o data si o data, ora plecarii fu aproape:
- Ah! făcu vulpea… voi plange.
- E vina ta, zise micul print, eu nu ti-as fi dorit raul, dar tu ai vrut sa te domesticesc…
- Bineinteles, spuse vulpea.
- Dar tu o sa plangi! zise micul print.
- Bineinteles, raspunse vulpea.
- Atunci nu castigi nimic din asta!
- Ba castig, zise vulpea, gandeste-te la culoarea graului.
Asemeni Micului Print, unii sunt grabiti, apar in viata noastra, ne bucura, ne ajuta sa ne redescoperim cu tot ce avem mai bun sau mai putin placut in noi,[cu mine asa s-a intamplat ; da, recunosc, am fost norocoasa], iar apoi pleaca spre ale lor a; fiecare are undeva o floare –un trandafir, poate- de care este raspunzator, tocmai pentru ca : pentru ca el este cel pe care l-am udat. Pentru ca el este cel pe care l-am adapostit cu paravanul. Pentru ca el este cel caruia i-am omorat omizile (in afara de doua-trei cat sa aiba si fluturi). Pentru ca el este cel pe care l-am ascultat plangandu-se, ori laudandu-se, ori, uneori, chiar tacand. Pentru că este trandafirul meu.
Dar cand un pieten pleaca de buna-voie, invocand urgente reale sau nu, am dori sa isi aminteasca : ceea ce i-a spus vulpea la despartire : Dar tu nu trebuie sa uiti. Esti raspunzator de tot ceea ce ti-ai apropiat, de tot ceea ce ai domesticit. Esti raspunzator de trandafirul tau… Da,bunul meu prieten de suflet, de asta imi sunt atat de dragi trandafirii...
Prietenia este un trandafir pe care il tii cu grija, cu sfiala cu delicatete in mana, intre palme ;
Se intampla, insa uneori, ca din neatentie sau din neglijenta, sau poate din nepricepere, palmele acelea, facute caus, sa se desfaca , iar pe jos nu raman doar petale de trandafiri, ci si litere si lacrimi…
Si din nou gandul e intunecat de intrebarea : oare cum va fi pentru mine cand rabdarea ta va obosi...
Stiu doar atat— nu imi va fi deloc usor, dar as vrea ca tie sa iti fie mereu si mereu bine.
