Dansam pe franghie si era innebunitor de placut. Ne asumam riscuri, zambeam din tot sufletul, cautasem dragostea si o gasisem. Nu exista nicio indoiala, fiecare zi petrecuta impreuna putea sa fie doar mai frumoasa. Euforia tinea loc de orice raspuns pentru intrebarile care nu mai aveau timp sa apara. Dansul continua, franghie parea sa sustina bagajul de amintiri placute pe care il acumulam in timp.
Astazi ma intrebam ce facem dupa ce am gasit dragostea? Daca suntem putin realisti stim ca nu poate dainui. In timp franghia tinde sa faca nodulete precum monotonia, disparitia entuziasmului, a euforiei. Atunci incepem sa ne repetam ca vrem sa fie iar ca la inceput, cand nimic nu intervenea in dans. Ne agatam de aceasta idee, dar nu ne analizam sentimentele din acel moment. Personal, cred ca acel sentiment este unic, nu poate fi regasit pe parcursul relatiei. Dar cred ca daca ne-am analiza macar din cand in cand sentimentele si am fi in primul rand sinceri cu noi, relatia ar avea mai multe sanse sa revina la dans. Orice ar fi, trebuie spus, discutat si in functie de receptivitatea celuilalt putem ajunge sa ne reindragostim de acea persoana si acesta ar fi prilejul pentru multe alte momente frumoase.
Dance me to the end of life....
