tu

Ai o “locuinta” extrem de interesanta, care obsedeaza dupa ce o vizitezi. Doamne, cat de bine stii asta! cat de mult te bazezi pe farmecul tau aplicabil aproape pe orice fiinta, cat de simplu iti este sa-ti doresti si sa obtii…orice din fiintele pe care le ademenesti…Cine intra la tine iti admira decoratiunile, se mira de felul in care lumina iti copilareste zambetul si de proba pe care trebuie s-o treaca pentru a pasi in dormitorul tau: trebuie sa mearga pe sarma, pe un hol lung, intr-un echilibru perfect, altfel nu va ajunge la patul tau
Tuturor le dai senzatia, intrand prima data la tine, ca le faci turul complet al interiorului. Daca ar sti cate incaperi eviti, cate sunt ascunse de perdele grele si in cate nu mai vrei sa intri nici macar tu! Nu in toate e dezordine sau aer inchis, unele sunt chiar incaperi minunate, pe care doar nu vrei sa le imparti cu nimeni, deocamdata…
Nu ai nimic de daramat la casa asta, ai doar de facut cateva consolidari, pentru ca ai avut momente cand ai exagerat cu neincrederea in tine. Stiu ca ai mare nevoie ca geamurile sa fie deschise in permanenta spre strada, stiu ca ai imensa nevoie sa fii vazut umbland in pielea goala, in pielea femeilor goale din tineretea ta…
Trebuie sa mai dai cate-un var alb peste peretii unor incaperi mazgaliti din razvratire, mai mult decat din convingere. Ar mai trebui regandita scara, pentru ca sansa ca numarul femeilor din mersul tau in sus sa scada e minima! Iti mai trebuie cateva obiecte esentiale, extrem de folositoare pentru traiul zilnic, c-ai  pierdut din vedere banalul, fiind prea ocupat cu spectacolul instinctelor tale. Si… o menajera.
Lasa-ma sa aplic pentru functia asta. Menajera din “locuinta” ta ar trebui sa fie, culmea, cea mai importanta fiinta pentru tine… Singura care sa aiba voie sa umble printre gandurile tale, doar ca sa le puna in ordine, singura care sa stie sa-ti spele si sa-ti aeriseasca mintea si care sa-ti spuna mereu ce nu mai ai in tine, ce trebuie neaparat trecut pe lista de noi achizitii…Fata-n casa… De cand te stiu, invat totul despre curatenie. Cheama-ma si o sa iti arat ce stiu sa fac. Nu cotrobai prin sertare si nici nu sterpelesc lucruri de valoare, cel mult o sa cer permisiunea sa le admir. Si as mai vrea sa nu-mi pui aceeasi uniforma pe care au mai purtat-o alte femei care ti-au curatat podeaua vietii. Am deja cateva idei pentru a curata scara, trebuie doar sa ai incredere ca nu voi pune capcane pe trepte…
Locuiesc vis-a-vis. te vad in fiecare dimineata gol, cu ferestrele larg deschise. Nu ma arat, caci asta te-ar face sa zambesti. te studiez. Numar femeile pe care le porti seara si le incercuiesc pe cele care si-au castigat dreptul sa deschida ferestra dimineata. Iti stiu chipul speriat cand esti singur si te-am vazut de-atatea ori plangand dupa ce-ai umilit o femeie care tocmai a plecat. Ti-am vazut toate mastile, caci intr-o zi ai lasat ferestrele deschise si la pod. Trebuie sa urci in fiecare zi treptele acelea, singur, ca sa-ti alegi cine vrei sa fii. Cred ac doar in 3 zile din ultimul an ai trait fara nici o masca. Si atunci iti venea mereu in vizita aceeasi femeie. Doar atunci inchideai ferestrele. Toate. Si trageai perdelele. Toate. Si plecau. Toate celelalte. Intra cu spatele drept la tine, dar iesea fugarita de cat de tare te-ar fi iubit daca nu te-ar fi stiut atat de bine…atata de rau, de fapt.

Nu iubi. Asteapta sa vin sa-ti fac curatenie.
Continua sa colectionezi trupuri, gemete, fiori. Stiu ca asta faci - iti place la nebunie sa fii colectionar, dar nu proprietar, nu vrei sa-ti apartina nimic din ce aduni. Imi place vulnerabilitatea ta, se vede bine de la fereastra mea…dar tu, tu m-ai facut sa rad... printre lacrimi amare...si -ti multumesc in felul meu...

wishes

Nu-mi doresc decat o primavara interbelica
rupta din realitate
drame interioare cu ploi acide
poeme, alcool, amfetamine
toate sunt incercari disperate de evadare
pauze longitudinale
calatorii la limita mortii

raspunsurile se nasc din intrebari,
moartea se naste din viata...

ma cauti in oglinda viselor
si-mi aduci ofrande de fluturi
ca sa nu obosesc sa sper
in paradoxul trezirii.

My faith

In aceasta zi mi se petrec multe.

Nimic nu-i intamplator. , citim mereu cate o poveste de drum, una din care vedeam cum se face sa vezi firele povestilor noastre, alea care ne tot leaga. ..
Pentru mine, presupuneam si puneam cap la cap cate ceva..
Trist e ca mai toti ajungem, nu din atat din nemiscarea trupului cat din impietrirea inimii, sa ne miscam din ce in ce mai greu. Iar restrangerea mersului fizic, ca si restrangerea tuturor miscarilor noastre, chircirea si intepenirea, astea tin de minte si de inima mult mai mult decat credem.
Am gasit acolo, in povestirea altcuiva despre drum si descoperire, un capat de ata si pentru mine. Firul meu calauzitor pentru o chirurgie. Una pe suflet, ce mi se va face in curand. Si brusc mi s-a luminat iar ceva si am vazut.
Am vazut departe. Undeva, intr-o insula a vietii mele, unde ma trasesem sa fug de tot si de toate. La vremea aceea fuga a fost buna, dar atat de departe ma dusesem ca nu mai aveam forta si curaj si nici macar barca sa ma intorc. Se sparsese in frutuna...
Culmea e ca in timp ce citeam despre ce si cum ne facem singuri, despre cum uitam sa mai desfacem ori nu mai putem si nu mai vrem, ascultam si o muzica. Una de aia, de trecut cu corabia ori cu barca cu panze printre stancile uriase, ca sa iesi in larg. Aveam acolo, in cantec, si barca si vaslasi si pe cel care canta si tine ritmul, si puterea bataii tobelor.
Si vedeam deschiderea drumului... Cerul inrosind marginea diminetii si alunecarea semeata pe apa. Inaintare usoara si puternica. Drum tare bun!
Si mi-am dat seama ca acel fir va fi de urmat si ca pot acum sa merg cu putere, cu curaj si cu cantec chiar acolo, in zona aceea de care n-am mai vrut sa stiu. In insula aia, unde o parte din mine a ramas, fugita din lume.
Si inca interesant a fost ca fix cand am fost gata, cand am inteles si mi-am asumat drumul, printre cei care coborau din tramvai a trecut cineva cu un chip foarte asemenator cu al... cuiva. Si am stiut ca e imi este iar data in dar o vedere. O intelegere si o atingere magica. Inca o dezlegare.
Nu stiu cand voi ajunge acasa, dar cand va fi o sa pun muzica aia de vaslit. O sa-mi iau o para de foc, ca in basme, si o sa calatoresc, vaslind catre insula aia indepartata, unde o parte din mine asteapta sa o gasesc, sa o iau la inima si sa o iubesc.


.

Un cer pentru doi...

Cunosc o lume care scrie povesti despre vise. Azi-noapte m-am intalnit cu o sarbatoare care incerca sa caute solutia. I-am zambit si-am trecut mai departe convinsa ca nimic nu e mai trainic decat o idee pe care n-o poti trai pana la capat...

Lumea Ochilor Inchisi...

Cel mai mult imi place sa tin ochii inchisi..pentru ca atunci nu vad pe nimeni si nimic, ma ascund de lumea asta cruda si de ochii astia multi si goi. Atunci sunt cine vreau sa fiu si am ce vreau sa am.Iubesc pe oricine, ating si miros pe oricine, sarut pe oricine..

Cand am ochii inchisi nu latru de singuratate si nu curg lacrimi de-argint.. Atunci daca vreau, am aripi si ma pot duce sa vad orasul luminilor si al dragostei daca am chef. Atunci imi pot aduna cate stele vreau sa-mi croiesc o rochie de seara.. si luna mi-o pun ca brosa.

Cand am ochii inchisi Dumnezeu nu se vede mai mare decat o pioneza.. Eu imi indeplinesc toate dorintele cat ai clipi. Sunt cu mult, cu mult mai sus decat stelele. In jurul meu, fara coarde vocale si fara laringe, fara materie si fara suflet, vorbeste linistea. Doar eu am voie sa cant, sa tip, sa urlu, sa poruncesc..

Cand am ochii inchisi, imi pun intr-o traista mare: luna si soarele, stelele, iubirea, speranta, , trandafiri, fluturi, muzica, pasiunea, dorinta, vinul alb, marea, viitorul, tineretea,adevarul, plaja, nisipul, nepasarea, linistea, lumina, despartirea, depresia, oboseala, ura, sufletul, zambetul, minciuna, nemurirea, universul, lasitatea, scarba, mila, orgoliul, furia, nedreptatea, destinul, ignoranta, chinul.. Le pun in spate si plec in lume.. La fiecare popas scot cate ceva, folosesc si arunc. Sunt mai mult decat curioasa ce-mi poate ramane la intoarcere.

Cand am ochii inchisi, sunt fata in fata cu fericirea.

Daca as putea sa orbesc..si cu mainile mele precise sa v-apuc pe toti de pleoape si sa vi le impreunez.. sa vedeti si voi Lumea Ochilor Inchisi.

dans in inima....

Dansam pe franghie si era innebunitor de placut. Ne asumam riscuri, zambeam din tot sufletul, cautasem dragostea si o gasisem. Nu exista nicio indoiala, fiecare zi petrecuta impreuna putea sa fie doar mai frumoasa. Euforia tinea loc de orice raspuns pentru intrebarile care nu mai aveau timp sa apara. Dansul continua, franghie parea sa sustina bagajul de amintiri placute pe care il acumulam in timp.

Astazi ma intrebam ce facem dupa ce am gasit dragostea? Daca suntem putin realisti stim ca nu poate dainui. In timp franghia tinde sa faca nodulete precum monotonia, disparitia entuziasmului, a euforiei. Atunci incepem sa ne repetam ca vrem sa fie iar ca la inceput, cand nimic nu intervenea in dans. Ne agatam de aceasta idee, dar nu ne analizam sentimentele din acel moment. Personal, cred ca acel sentiment este unic, nu poate fi regasit pe parcursul relatiei. Dar cred ca daca ne-am analiza macar din cand in cand sentimentele si am fi in primul rand sinceri cu noi, relatia ar avea mai multe sanse sa revina la dans. Orice ar fi, trebuie spus, discutat si in functie de receptivitatea celuilalt putem ajunge sa ne reindragostim de acea persoana si acesta ar fi prilejul pentru multe alte momente frumoase.

Dance me to the end of life....

crazy

-esti genul care spune te iubesc?

- nuuu
-slava domnului,niciodata.
- pfff. niciodata?!
 -eeee, poate dupa vreo 10 ani :)
-10 ani?! nici chiar asa. Uneori totul se desfasoara dupa un cuvant. Rostesti si va fi. Mutenia e echivoca si nu intelegi mare lucru.
-eu as vrea sa-i spun: “cred ca o sa ne intelegem”, dar imi place prea mult sa tac.
Vorba lui Jules Renard: "Nu am gust, ci dezgust sigur!" :)))
Nu stim niciodata ce se intampla cu ceilalti intre patru pereti. dar, judecand dupa prostia si nesimtirea care se plimba pe strada, sunt convins ca majoritatea oamenilor traieste erotismul intr-o forma precara. de cat suflet si de cata inteligenta este nevoie pentru o imbratisare reusita.“
Nothing’s changed. The things only seem bigger.

What I want is what I get. Only later, in the most unexpected ways.
It’s time to delay.
Oare sa repet definitia nebuniei? :)
SA ASTEPTI REZULTATE DIFERITE,FACAND ACELASI LUCRU:)