Alb, roz, verde ,galben, un curcubeu adunat si aripi…sunt fluturii vorbind cu florile. Mai mult verde…sunt fluturii odihnindu-se printre frunze. Sunt atat de frumosi fluturii si frunzele si florile si ploaia. Incepe sa ploua usor…iar fluturii incep sa se joace…in jurul florilor, in spatle frunzelor…sub picaturile reci…zboara. Sunt atat de frumosi fluturii si atat de frumoasa ploaia…sunt atat de frumosi impreuna…dar nici cerul nu poate sa plaga mereu de fericire, uneori plange in hohote trist ca oamenii ce pierd iubirea. Lacrimi din cer incep sa sperie fluturii si atunci se ascund dupa mai multe frunze si doar privesc la flori. Un singur fluture insa s-a indragostit de ploaie. El vrea sa isi traiasca povestea de iubire, nu vrea sa fuga si nici sa se ascunda. Zboara spre campul uscat, lasa in urma florile si se indreapta spre locul unde va fi doar el si ploaia. Ploua din ce in ce mai tare, iar viteza cu care lacrimile cerului ating pamantul ii provoaca dureri fluturelui…nu se opreste nici ploaia nici fluturele…a vazut el candva in timp ce zbura prin curtea bisericii ca oamenii atunci cand se iubesc isi jura sa fie alaturi si la bine si la rau…isi spune in sinea sa ca asta e partea rea, dar ca nu se da batut. Ploua torential, durerea se intensifica, dar fluturele e inca fericit caci in ochii lui e doar ploaie…ar plange dar stie ca asta ar insemna sa dea din sinea lui cel putin o picatura de ploaie…asa ca nu o face…tine ploaia in el. Ploua cu piatra iar piatra ii frange aripile fluturelui…cade pe pamantul cald,in ploaia rece…e doar el, pamantul si ploaia. E trist si isi spune…nu voi mai zbura niciodata, nu voi mai ajunge la frunze sau la flori. Isi aminteste cat de mult iubeste ploaia, cum s-a indragostit de frumusetea,prospetimea si puritatea ei…si atunci o ultima rabufnire a cerului, o ultima piatra il loveste parca spunadu-i “nu vei mai iubi nicicand” …apoi renunta la ploaia din ochi…picatura se scurge in restul picaturilor si fluturele moare. Iese soarele si fluturii incep sa zboare in spatele frunzelor si in jurul florilor. Cu ttotii spun povestea trista a unui fluture fericit…era atat de frumos si atat de inocent si colorat… ar fi putut iubi stelele, le-ar fi vazut aproape in fiecare noapte si sigur ele nu l-ar fi ranit…dar el, a iubit ploaia…a fost singurul fluture care a fost atins de iubire… Se lasa noaptea, apare luna si apar stele…iar fluturii sunt tristi ca nu ploua…caci stele n-au atins nicicand!
luni, 30 noiembrie 2009
povestea fluturelui:fluturele indragostit de ploaie...
Numai serile de mai aduc fluturi.Dar fluturii mor.Oamenii plang.Cerul sufera.Si eu sufar,plang neincetat,fara lacrimi,neauzit.Stelele imi stau aproape.Dar tristetea ma cuprinde iar si iar,ma sfasie ca ghearele unui leu…Fluturii-bucurie,evlavie,divinitate…
vineri, 20 noiembrie 2009
ILUZIA CURCUBEULUI
Reteta e simpla si eficienta, se pare. Repetata poate ajunge aproape perfecta, adica poate minti de fiecare data alte si alte ploi. O repeti pana-ti iese.Nu-ti permiti sa tii un curcubeu mai mult de-un minut. Niciodată. Motivele sunt secrete, pentru cumparatori. Doar cei care au cumparat deja le stiu, dar aia nu conteaza. Marfa cumparata nu se returneaza. O folosesti si arunci ambalajul. Totul trebuie sa fie pastrat la rece si ecologic. Cuburile de gheata nu ajuta, poate un aisberg. Provenienta e neimportanta. Si… grabeste-te: calota glaciara se duce dracului.
Ciornele se ard, fara dovezi, trebuie originalitate maxima, ce te faci cu iluzia daca ti-o fura altul si iti face harcea parcea ploile deja ameţite de asa iluzie perfecta, doar a ta?
Asadar, reteta:
Stergi curcubeul, iluzie, te ascunzi într-un nor. Ai grija inainte sa aprinzi un foc. Dintr-o capita de paie, desigur. Arde repede, eficient si ai si timpul potrivit de nici repede nici prea încet sa arunci o vadra de apă. Fumul dens iti ascunde intrarea în nor.
Apoi, refaci iluzia: vopsesti cerul cu alta culoare, sufli din toti plamanii (sa para ceva sincer), iti reglezi respiratia la noua minciuna, de fapt o repeti pe aceiasi dar cine sa stie?
E indicat sa nu te complici in minciuni, sa nu le incurci cu timpul, una e tocmai buna. O perfectionezi doar, cate putin, mai schimbi in functie de client o roata, o siguranta, o destinatie. Amanunte minore dar eficiente. Noii clientii ai iluziilor vor cumpara incantati.
A, daca simti ca s-ar putea sa te suspecteze careva, naiba stie se poate intampla ca vreun vechi spectator sa-si aminteasca. Rezolvi scurt cu posibili suspecti: dai o spaga la magazia cu traznete, le aplici doza letala, te asiguri, iti vezi de treaba.
Apoi, mai ai de facut ceva incantatii, cîteva tumbe sturlubatice(ba glumet, ba trist, ba … in functie de cumparator cererea/oferta se regleaza din mers, ai background,cum se zice acuma) si cam gata.
Ploile sunt pregatite, soarele il ai la degetul mic.
Sa înceapa noul spectacol: IA CURCUBEIE NEAMULE!,IA ILUZII(asta se spune in gand,nu trebuie s auda nimeni,se trezesc ei pana la urma cu ce se aleg...)
Ciornele se ard, fara dovezi, trebuie originalitate maxima, ce te faci cu iluzia daca ti-o fura altul si iti face harcea parcea ploile deja ameţite de asa iluzie perfecta, doar a ta?
Asadar, reteta:
Stergi curcubeul, iluzie, te ascunzi într-un nor. Ai grija inainte sa aprinzi un foc. Dintr-o capita de paie, desigur. Arde repede, eficient si ai si timpul potrivit de nici repede nici prea încet sa arunci o vadra de apă. Fumul dens iti ascunde intrarea în nor.
Apoi, refaci iluzia: vopsesti cerul cu alta culoare, sufli din toti plamanii (sa para ceva sincer), iti reglezi respiratia la noua minciuna, de fapt o repeti pe aceiasi dar cine sa stie?
E indicat sa nu te complici in minciuni, sa nu le incurci cu timpul, una e tocmai buna. O perfectionezi doar, cate putin, mai schimbi in functie de client o roata, o siguranta, o destinatie. Amanunte minore dar eficiente. Noii clientii ai iluziilor vor cumpara incantati.
A, daca simti ca s-ar putea sa te suspecteze careva, naiba stie se poate intampla ca vreun vechi spectator sa-si aminteasca. Rezolvi scurt cu posibili suspecti: dai o spaga la magazia cu traznete, le aplici doza letala, te asiguri, iti vezi de treaba.
Apoi, mai ai de facut ceva incantatii, cîteva tumbe sturlubatice(ba glumet, ba trist, ba … in functie de cumparator cererea/oferta se regleaza din mers, ai background,cum se zice acuma) si cam gata.
Ploile sunt pregatite, soarele il ai la degetul mic.
Sa înceapa noul spectacol: IA CURCUBEIE NEAMULE!,IA ILUZII(asta se spune in gand,nu trebuie s auda nimeni,se trezesc ei pana la urma cu ce se aleg...)
DESCANTEC DE PLOAIE...
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile
Innebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei,
Ploile proaspete si plictisitoarele ploi fara sfirsit,
Iubesc ploile, iubesc cu patima ploile,
Imi place sa ma tavalesc prin iarba lor alba, inalta,
Imi place sa le rup firele si sa umblu cu ele in dinti,
Sa ameteasca, privindu-ma astfel, barbatii.
Stiu ca-i urit sa spui Sunt cea mai frumoasa femeie ,
E urat si poate nici nu e adevarat,
Dar lasa-ma atunci cind ploua,
Numai atunci cind ploua,
Sa rostesc magica formula Sunt cea mai frumoasa femeie .
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca ploua
Si-mi sta bine cu franjurii ploii in par,
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca-i vant
Si rochia se zbate disperata sa-mi ascunda genunchii,
Sunt cea mai frumoasa femeie pentru ca tu
Esti departe plecat si eu te astept,
Sunt cea mai frumoasa femeie si stiu sa astept
Si totusi astept.
E-n aer miros de dragoste viu,
Si toti trecatorii adulmeca ploaia sa-i simta mirosul,
Pe-o asemenea ploaie poti sa te-ndragostesti fulgerator,
Toti trecatorii sint indragostiti,
Si eu te astept.
Doar tu stii -Iubesc ploile,
Iubesc cu patima ploile,
Innebunitele ploi si ploile calme,
Ploile feciorelnice si ploile-dezlantuite femei...
Ana Blandiana
miercuri, 18 noiembrie 2009
Am vazut deja liniile de pe frunte, drumuri ale gandurilor tale... Cu mici intreruperi, asa cum au fost si ruperile de gand, caderile si inaltarile sperantelor tale.
Am cules deja, din coltul ochiului, buchetele de zambete, atat de multe... Daca privesc asa cum te privesc, cu ochii inimii, aud si rasul tau, atat de mare, de plin, de frumos, de bogat...
Aici, langa buze, doua fire sapate, abia vazute, abia stiute, ca si lacrimile ce s-au stins coborand pe obrazul fierbinte.
Mai stiu din felul in care atingi ceasca de cafea, dimineata, ca iti place sa cuprinzi cu amandoua mainile. Si e o puternica si foarte calda, usor tremurand de gingasa ce este, cuprinderea ta...
Mai stiu din glasul tau cand iti ploua si cand iti e soare. Astea, cantate povesti ale sufletului, uneori una, alteori alta cu ce imi spui, se aseaza perfect desenate pentru mine. Si daca as avea ceva neinteles, ochii tai spun tot. Nu stii sa ascunzi. Nici nu vrei, stiu... Ce bine! Asa suntem de aceeasi parte a timpului, economisind ani de ocol, ce-ar fi dat numai cenusii cautari inutile. Am ales sa ne privim in fata, sa ne tinem de maini sau de cestile de cafea si sa spunem...
Istoria ta personala nu ma intereseaza. Nu-mi trebuie destainuiri.
Istoria cea fara de persona, fara de masca, o traim impreuna, atat cat vrem si cat putem. Oricum, nici noi nu ne stim prea bine pe noi insine.
Cred ca atunci cand faci focul,ca si mine. stai cu ochii in jocul de flacari, uiti de tine si intri in magie. Acolo nu-i nevoie de cuvinte. Ca si pe malul marii sau pe patul de flori .
In linistea dintre doua adieri de vant aud bataile inimii tale. Am invatat demult sa ascult, cand eram doar eu si marea... Stiu deslusi Limbajul Inimii. Si inima canta atat de frumos...
Ce ne-ar trebui vorbe?
Avem doar de gustat felii de prezent impreuna...
Tot ce-as vrea sa stiu e deja aici.
Imi e cu mult mai mult decat as fi cerut...
Am cules deja, din coltul ochiului, buchetele de zambete, atat de multe... Daca privesc asa cum te privesc, cu ochii inimii, aud si rasul tau, atat de mare, de plin, de frumos, de bogat...
Aici, langa buze, doua fire sapate, abia vazute, abia stiute, ca si lacrimile ce s-au stins coborand pe obrazul fierbinte.
Mai stiu din felul in care atingi ceasca de cafea, dimineata, ca iti place sa cuprinzi cu amandoua mainile. Si e o puternica si foarte calda, usor tremurand de gingasa ce este, cuprinderea ta...
Mai stiu din glasul tau cand iti ploua si cand iti e soare. Astea, cantate povesti ale sufletului, uneori una, alteori alta cu ce imi spui, se aseaza perfect desenate pentru mine. Si daca as avea ceva neinteles, ochii tai spun tot. Nu stii sa ascunzi. Nici nu vrei, stiu... Ce bine! Asa suntem de aceeasi parte a timpului, economisind ani de ocol, ce-ar fi dat numai cenusii cautari inutile. Am ales sa ne privim in fata, sa ne tinem de maini sau de cestile de cafea si sa spunem...
Istoria ta personala nu ma intereseaza. Nu-mi trebuie destainuiri.
Istoria cea fara de persona, fara de masca, o traim impreuna, atat cat vrem si cat putem. Oricum, nici noi nu ne stim prea bine pe noi insine.
Cred ca atunci cand faci focul,ca si mine. stai cu ochii in jocul de flacari, uiti de tine si intri in magie. Acolo nu-i nevoie de cuvinte. Ca si pe malul marii sau pe patul de flori .
In linistea dintre doua adieri de vant aud bataile inimii tale. Am invatat demult sa ascult, cand eram doar eu si marea... Stiu deslusi Limbajul Inimii. Si inima canta atat de frumos...
Ce ne-ar trebui vorbe?
Avem doar de gustat felii de prezent impreuna...
Tot ce-as vrea sa stiu e deja aici.
Imi e cu mult mai mult decat as fi cerut...
marți, 17 noiembrie 2009
binecuvantare
BInecuvantare...
Asta am...Dumnezeu a facut ca traiectoria vietii mele sa se intersecteze cu un inger,acel prieten adevarat care m-a invatat iubirea adevarata,iubirea in esenta ei...a trait-o ,a simtit pluirea si a simtit durerea,de aceea a reusit sa se detaseze de toata nimicnicia lumiii...mi-a spus,mi-a aratat,m-a invatat ca...
Abia deschidem usa catre noi, nu-i lasam pe ceilalti decat sa ne banuiasca.
Nu le aratam fata cand plangem, nu le spunem ce mult ii iubim(daca-i iubim), nu suntem umili. Pentru ca iubirea e si umilinta.
Tu nu mai contezi, nu mai pretinzi – daruiesti fara sa astepti nimic.
Iubirea e durere, dar nu spaima. Iubirea e liniste.
Atunci te eliberezi.
Libertatea nu insemna ca poti face ce-ti trece prin cap. Trebuie sa fii foarte disciplinat si sa te straduiesti mult ca sa fii liber. E cu atat mai greu cu cat pare foarte simplu si la indemana
Intalnirile sunt importante, oamenii (buni sau rai) cu care ne intersectam inseamna ceva.
Oameni rai pot fi intr-un moment favorabili precum oamenii buni nefavorabili.
Avem nevoie de deschidere si suficienta forta sa trecem dincolo de lucrurile fara importanta. Rabdare si liniste!
E atat de greu sa nu mai pretindem ca toate sa se intample acum si aici, e atat de greu sa nu ne mai agitam inutil?
Se pare ca da.
Cand vom accepta ca suntem foarte mici (cineva dintr-un avion care zboara la 10 mii de metri nici nu ne mai vede), ca nu e nimeni dator sa ne faca fericiti, ca problemele fiecaruia sunt declansate in mare parte de el insusi, poate vom descoperi ce inseamna seninatatea.
Pasiunea distruge, sa nu o confunzi niciodata cu dragostea.
Iubirea e ALTCEVA.
Ea nu tine cont de circumstante, nu te agita, nu te poseda.
Inca o data iti spun ca iubirea te elibereaza. Uita-te in urma! Ai fost libera?
Inca ceva la fel de important!
Sa nu te minti!
Sa te uiti dimineata in oglinda si sa-ti recunosti, privindu-te in ochi, toate greselile.
Incepe-ti zilele impacandu-te cu tine insuti….
Hmm, doar ganduri pentru un prieten...
Asta am...Dumnezeu a facut ca traiectoria vietii mele sa se intersecteze cu un inger,acel prieten adevarat care m-a invatat iubirea adevarata,iubirea in esenta ei...a trait-o ,a simtit pluirea si a simtit durerea,de aceea a reusit sa se detaseze de toata nimicnicia lumiii...mi-a spus,mi-a aratat,m-a invatat ca...
Abia deschidem usa catre noi, nu-i lasam pe ceilalti decat sa ne banuiasca.
Nu le aratam fata cand plangem, nu le spunem ce mult ii iubim(daca-i iubim), nu suntem umili. Pentru ca iubirea e si umilinta.
Tu nu mai contezi, nu mai pretinzi – daruiesti fara sa astepti nimic.
Iubirea e durere, dar nu spaima. Iubirea e liniste.
Atunci te eliberezi.
Libertatea nu insemna ca poti face ce-ti trece prin cap. Trebuie sa fii foarte disciplinat si sa te straduiesti mult ca sa fii liber. E cu atat mai greu cu cat pare foarte simplu si la indemana
Intalnirile sunt importante, oamenii (buni sau rai) cu care ne intersectam inseamna ceva.
Oameni rai pot fi intr-un moment favorabili precum oamenii buni nefavorabili.
Avem nevoie de deschidere si suficienta forta sa trecem dincolo de lucrurile fara importanta. Rabdare si liniste!
E atat de greu sa nu mai pretindem ca toate sa se intample acum si aici, e atat de greu sa nu ne mai agitam inutil?
Se pare ca da.
Cand vom accepta ca suntem foarte mici (cineva dintr-un avion care zboara la 10 mii de metri nici nu ne mai vede), ca nu e nimeni dator sa ne faca fericiti, ca problemele fiecaruia sunt declansate in mare parte de el insusi, poate vom descoperi ce inseamna seninatatea.
Pasiunea distruge, sa nu o confunzi niciodata cu dragostea.
Iubirea e ALTCEVA.
Ea nu tine cont de circumstante, nu te agita, nu te poseda.
Inca o data iti spun ca iubirea te elibereaza. Uita-te in urma! Ai fost libera?
Inca ceva la fel de important!
Sa nu te minti!
Sa te uiti dimineata in oglinda si sa-ti recunosti, privindu-te in ochi, toate greselile.
Incepe-ti zilele impacandu-te cu tine insuti….
Hmm, doar ganduri pentru un prieten...
luni, 16 noiembrie 2009
dans in inima...
Invat sa pasesc usor, fara a mai lasa urme pe zapada.
Aburii diminetii asa trec, lin si bland, fara urme peste nea, fara urme... Doar fura un pic din luciul de curcubeu, doar un pic, cat sa stie zapada ca ei au trecut peste ea si a sarutat dulce albul scanteietor...
Am furat de la abur misterul zborului lor... Pot fi ca un fulg, pot fi mica de tot, usoara, stravezie, invizibila. Pot trece usor peste tot, chiar si peste tine.
Si totusi...
Imi caut aici, peste zapezile tale, locul unde sa pun piciorul si sa pasesc apasat. Uite, langa tampla. Asa. Pasesc adanc, adanc de tot, intru pana la gandurile tale cele mai ascunse. Ma las asa, pe firul argintiu al tamplei, aici unde ai purtat candva, si mai porti uneori, o pana de vultur... Ma las asa, si cobor acolo, in cutele gandurilor tale. Stiu, de multe ori stiu, dar ma fac a nu sti. Fiindca imi place sa te ascult. Si imi pac la nebunie conversatiile astea, din ochi... Mai ales cand esti vesel, cand razi...
Da, acolo mai pasesc apasat. Intru in adancul ochilor tai, si ma las sa plutesc in culoarea aceea atat de limpede... Pamantul cu brazi, asta e acolo, in ochii tai... Si soarele meu de dimineata, si luna... Pasesc si mai adanc si culeg de acolo visele tale, vise de matase de noapte, de luciu de zi, vise de drum, vise de nor, de munte, de acasa...
Si mai cobor pe urma usor, lunecat, pe dupa umar, peste piept, si cand sufli mai prelung, tusti! imi fac loc in suflarea ta, cand tragi iar aerul in trup, si gata... curg in inima. Aici stau si doar sunt... Ma minunez si ma incant. Si cand e vremea potrivita, pasesc incet, atingand in stanga si in dreapta, desenand cuvinte cu talpile mele...
Nu, nu-ti calc inima in picioare. Ci scriu pe ea povesti de dragoste. Dansez un dans strabun, in care pasii scriu cuvinte magice, descantece, pecetluind impliniri...
Uite aici, dans pentru fiecare vis.
Iti las si un vis, unul nou. Nu, nu e al tau, e al meu... Desi seamana bine cu ce ai pus si tu in luna, spre implinire.
Daca trei nopti la rand il vei visa, atunci va ramane aici, in inima ta.
Ce va mai fi cu el, cu noi, vom vedea...
Aburii diminetii asa trec, lin si bland, fara urme peste nea, fara urme... Doar fura un pic din luciul de curcubeu, doar un pic, cat sa stie zapada ca ei au trecut peste ea si a sarutat dulce albul scanteietor...
Am furat de la abur misterul zborului lor... Pot fi ca un fulg, pot fi mica de tot, usoara, stravezie, invizibila. Pot trece usor peste tot, chiar si peste tine.
Si totusi...
Imi caut aici, peste zapezile tale, locul unde sa pun piciorul si sa pasesc apasat. Uite, langa tampla. Asa. Pasesc adanc, adanc de tot, intru pana la gandurile tale cele mai ascunse. Ma las asa, pe firul argintiu al tamplei, aici unde ai purtat candva, si mai porti uneori, o pana de vultur... Ma las asa, si cobor acolo, in cutele gandurilor tale. Stiu, de multe ori stiu, dar ma fac a nu sti. Fiindca imi place sa te ascult. Si imi pac la nebunie conversatiile astea, din ochi... Mai ales cand esti vesel, cand razi...
Da, acolo mai pasesc apasat. Intru in adancul ochilor tai, si ma las sa plutesc in culoarea aceea atat de limpede... Pamantul cu brazi, asta e acolo, in ochii tai... Si soarele meu de dimineata, si luna... Pasesc si mai adanc si culeg de acolo visele tale, vise de matase de noapte, de luciu de zi, vise de drum, vise de nor, de munte, de acasa...
Si mai cobor pe urma usor, lunecat, pe dupa umar, peste piept, si cand sufli mai prelung, tusti! imi fac loc in suflarea ta, cand tragi iar aerul in trup, si gata... curg in inima. Aici stau si doar sunt... Ma minunez si ma incant. Si cand e vremea potrivita, pasesc incet, atingand in stanga si in dreapta, desenand cuvinte cu talpile mele...
Nu, nu-ti calc inima in picioare. Ci scriu pe ea povesti de dragoste. Dansez un dans strabun, in care pasii scriu cuvinte magice, descantece, pecetluind impliniri...
Uite aici, dans pentru fiecare vis.
Iti las si un vis, unul nou. Nu, nu e al tau, e al meu... Desi seamana bine cu ce ai pus si tu in luna, spre implinire.
Daca trei nopti la rand il vei visa, atunci va ramane aici, in inima ta.
Ce va mai fi cu el, cu noi, vom vedea...
duminică, 15 noiembrie 2009
povestiri de ...ziua mea :)
Acusi se implineste o luna de la ziua mea ,dar inca rememorez ziua aceea,desi adunand anii unul langa altul,nu prea mai am mari motive de sarbatorire,insa sunt ai mei...si inca zambesc amar amintindu-mi de vorbele rautacioase ale unei persoane care nu ma cunoaste,dar si-a permis sa faca afirmatii rautacioase cum ca mi-as ura singura La multi ani! :)Da,draga mea.primul lucru care l-am facut atunci,dis-de-dimineata,a fost sa-mi urez LA MULTI ANI! uite-asa:
A fost o zi minunata...
Asa cum imi vin acum zilele...
...am deschis dimineata foare usor. Si eram foarte usoara. Rarefiata... O zi a mea. Desi imi numesc toate zilele ale mele, era oricum "mai" a mea. Fiindca scria undeva, in calendar...
Nu am fost obisnuita sa-mi serbez ziua in vreun fel. Nu stiu cum s-a facut, dar, cu exceptia catorva zile "de astea", in copilarie, n-am avut vreun fel anume de a sarbatori. (Nu contez pe "tratatia" de la scoala sau de la serviciu).
Dar am invatat in timp despre sarbatorire. Si despre celebrare. Si a fost minunat, caci nu sunt legata nici in acest fel de calendar...
Si totusi ramane in minte, acolo, intr-un coltisor, acel semn. Care arata ceva.
Ieri m-am trezit in aceasta "aura" de ceva, de "special".
M-am imbracat in ce mi-a placut, astfel incat sa-mi fie drag mie. Nu incomod. Nu "manechin". Frumos si placut mie. Intamplator, eram si frumoasa, imbracata asa.
Mi-am luat o carte de suflet si am profitat din plin de ea, Muzica era pe masura acelei placeri...
Reciteam despre o femeie frumoasa, in vremea unei mari victorii, dupa ce isi intorsese viata si sufletul pe dos. Si asta fusese bine. Se curatase de griuri si varsase otravurile, iar acum iesea la lumina. Traiam alaturi de ea si dintr-o data... Eram intr-o agatare in timp, suspendata, intr-o pagina alba, a mea. Si m-am vazut, in acel dar de timp facut mie. Am iesit in albul acea si am inceput sa vad. Sa ma vad, asa cum eram, in acea suspendare. Ma simteam in acel nor de bine, imbratisata in ceva nesfarsit de bland. Ma topisem si imi curgea starea asta, si nu o puteam opri. Ma umplea un bine care mi se revarsa pe obraz...
Ma vedeam, in acel timp, in acel moment de gratie. Cu trupul meu cel frumos. Inca sanatos, raspunzand, chiar cu o zi inainte, atat de bine la efort. Lucreaza atat de ascultator, e bland si bun. O minune.
Ma vedeam, cu bratele pline de darurile acelui timp. Placerea de a simti ca sunt vie. O calda zi, cu soare si senin. Pace, multa pace. Urmele atator vai al plangerii, sterse cu desavarsire. Am scotocit prin mine, cu mai mult curaj... Umblam in varfuri, asteptand sa dau de vreo piatra rea, de vreun ciob de durere sparta... Nimic. Gol. Curat. Parca fusese un vacuum cleaner. Nu aspirator, un vacuum cleaner.
Da. Sunt zece luni de cand am inviat. De cand am inceput sa traiesc. Timp in care m-am desfacut in bucati, m-am taiat si m-am cusut la loc. Pe urma au venit lumini peste lumini si au refacut, iar si iar, multe. Sunt noua, purtand totusi, din toate cate au fost, bunatatile. Mi-am simtit marea interioara. Suprafata lina, pe care straluceste lumina... Mi-am simtit focul, linistit in dimineata asta, dar arzand, acolo, tinandu-mi puterea adunata, intreaga.
Am impartit bucuria acelei zile cu multa lume. Imbratisari, cuvinte bune, telefoane, mesaje...
Iar seara...
Seara, un rendez-vous... Intalnire de inima. Cu niste frumoase. Mi-am primit iar portii de dragoste. Blande, calde, vii... M-am vazut si Regele si Bufonul Regelui. Cel care spune cu curaj si caruia nu-i sta nimic legat, ca piedica, nicaieri.. Si regele, si nebunul, spun si fac fara frica. Nebuneste, in sensul inariparii si desfacerii de limite. De lumea inlantuita.
M-am asezat intre flori. Am stat asa, privind la ziua aceasta, care iata, si-a trecut aripile peste mine. Frumoasa zi.
Am gustat si mai adanc din ea.
Mi-a fost data. Mi-a priit. M-a tinut de dimineata pana seara in bine. Mi-a fost liniste. Nu m-a durut nimic, pe nicaieri, nici in trup, nici in minte, nici in suflet...
Am primit tot felul de feluri de iubire. Am ras, am povestit, cu oameni minunati.
A fost senin si insorit si instelat.
Am primit niste flori minunate, dalii si trandafiri si crizanteme Mi-am ascultat muzicile preferate si seara mi-am cantat iar "Malaguena salerosa", bucurandu-ma de ochii mei frumosi, care vad. Si care, in cateva zile, vor incepe sa vada si mai bine.
Si pe urma am aprins lumanarea mare rosie, cu mar si scortisoara, am ingenuncheat pe covor si am spus:
Multumesc pentru ziua asta. Am primit bucuriile ei si mi-e bine.
Multumesc ca mi-ai dat ochi sa vad... Sa imi vad toate astea.
Multumesc ca mi-ai dat iar simtirea. Ca m-ai ferit de impietrire. De innegurare, de orbire.
Imi dau seama ca din cele de azi multe imi sunt date si-n alte zile. In celelalte. N-a fost si nu e doar azi.
Multumesc de cum le-ai adus si le-ai asezat. De blandetea cu care ai facut-o, sa nu-mi fie prea mult nici preaplinul...
Multumesc ca ma insotesti, prin suflare, ca ma tii treaza. Ca nu ai ascultat atunci de ruga mea nebuna, cand iti ceream sa ma stergi de tot, sa nu mai stiu, sa nu mai simt. Ca ai facut chiar dimpotriva, m-ai dezlegat cu totul, ca sa simt in toate felurile. Cu totul.
Multumesc ca ma iubesti in felul asta. Si in asta. Si in asta. Si in asta. Si in...
Multumesc ca m-ai facut sa simt aceasta nesfarsita iubire.
Si ca sa ma inveselesc un pic asa pe sfarsite va arat si mesajul care m-a bucurat cel mai mult dintre toate.
"Stiu ca nu-s prima persoana care-ti zice si nici ultima.daca vrei sa ma asculti bine, daca nu, e problema ta. Dar sa stii un lucru... ca eu iti urez un sincer la multi ani pentru varsta asta, pentru anul asta in care ai mai imbatranit,pentru zilele in care ai suferit si mai ales pentru lunile in care ai fost fericita( si de ce nu si BEATA...de FERICIRE) si pentru tot ce va urma."
deci...:) 19 ,sa-mi cante cine vrea! :)
.
A fost o zi minunata...
Asa cum imi vin acum zilele...
...am deschis dimineata foare usor. Si eram foarte usoara. Rarefiata... O zi a mea. Desi imi numesc toate zilele ale mele, era oricum "mai" a mea. Fiindca scria undeva, in calendar...
Nu am fost obisnuita sa-mi serbez ziua in vreun fel. Nu stiu cum s-a facut, dar, cu exceptia catorva zile "de astea", in copilarie, n-am avut vreun fel anume de a sarbatori. (Nu contez pe "tratatia" de la scoala sau de la serviciu).
Dar am invatat in timp despre sarbatorire. Si despre celebrare. Si a fost minunat, caci nu sunt legata nici in acest fel de calendar...
Si totusi ramane in minte, acolo, intr-un coltisor, acel semn. Care arata ceva.
Ieri m-am trezit in aceasta "aura" de ceva, de "special".
M-am imbracat in ce mi-a placut, astfel incat sa-mi fie drag mie. Nu incomod. Nu "manechin". Frumos si placut mie. Intamplator, eram si frumoasa, imbracata asa.
Mi-am luat o carte de suflet si am profitat din plin de ea, Muzica era pe masura acelei placeri...
Reciteam despre o femeie frumoasa, in vremea unei mari victorii, dupa ce isi intorsese viata si sufletul pe dos. Si asta fusese bine. Se curatase de griuri si varsase otravurile, iar acum iesea la lumina. Traiam alaturi de ea si dintr-o data... Eram intr-o agatare in timp, suspendata, intr-o pagina alba, a mea. Si m-am vazut, in acel dar de timp facut mie. Am iesit in albul acea si am inceput sa vad. Sa ma vad, asa cum eram, in acea suspendare. Ma simteam in acel nor de bine, imbratisata in ceva nesfarsit de bland. Ma topisem si imi curgea starea asta, si nu o puteam opri. Ma umplea un bine care mi se revarsa pe obraz...
Ma vedeam, in acel timp, in acel moment de gratie. Cu trupul meu cel frumos. Inca sanatos, raspunzand, chiar cu o zi inainte, atat de bine la efort. Lucreaza atat de ascultator, e bland si bun. O minune.
Ma vedeam, cu bratele pline de darurile acelui timp. Placerea de a simti ca sunt vie. O calda zi, cu soare si senin. Pace, multa pace. Urmele atator vai al plangerii, sterse cu desavarsire. Am scotocit prin mine, cu mai mult curaj... Umblam in varfuri, asteptand sa dau de vreo piatra rea, de vreun ciob de durere sparta... Nimic. Gol. Curat. Parca fusese un vacuum cleaner. Nu aspirator, un vacuum cleaner.
Da. Sunt zece luni de cand am inviat. De cand am inceput sa traiesc. Timp in care m-am desfacut in bucati, m-am taiat si m-am cusut la loc. Pe urma au venit lumini peste lumini si au refacut, iar si iar, multe. Sunt noua, purtand totusi, din toate cate au fost, bunatatile. Mi-am simtit marea interioara. Suprafata lina, pe care straluceste lumina... Mi-am simtit focul, linistit in dimineata asta, dar arzand, acolo, tinandu-mi puterea adunata, intreaga.
Am impartit bucuria acelei zile cu multa lume. Imbratisari, cuvinte bune, telefoane, mesaje...
Iar seara...
Seara, un rendez-vous... Intalnire de inima. Cu niste frumoase. Mi-am primit iar portii de dragoste. Blande, calde, vii... M-am vazut si Regele si Bufonul Regelui. Cel care spune cu curaj si caruia nu-i sta nimic legat, ca piedica, nicaieri.. Si regele, si nebunul, spun si fac fara frica. Nebuneste, in sensul inariparii si desfacerii de limite. De lumea inlantuita.
M-am asezat intre flori. Am stat asa, privind la ziua aceasta, care iata, si-a trecut aripile peste mine. Frumoasa zi.
Am gustat si mai adanc din ea.
Mi-a fost data. Mi-a priit. M-a tinut de dimineata pana seara in bine. Mi-a fost liniste. Nu m-a durut nimic, pe nicaieri, nici in trup, nici in minte, nici in suflet...
Am primit tot felul de feluri de iubire. Am ras, am povestit, cu oameni minunati.
A fost senin si insorit si instelat.
Am primit niste flori minunate, dalii si trandafiri si crizanteme Mi-am ascultat muzicile preferate si seara mi-am cantat iar "Malaguena salerosa", bucurandu-ma de ochii mei frumosi, care vad. Si care, in cateva zile, vor incepe sa vada si mai bine.
Si pe urma am aprins lumanarea mare rosie, cu mar si scortisoara, am ingenuncheat pe covor si am spus:
Multumesc pentru ziua asta. Am primit bucuriile ei si mi-e bine.
Multumesc ca mi-ai dat ochi sa vad... Sa imi vad toate astea.
Multumesc ca mi-ai dat iar simtirea. Ca m-ai ferit de impietrire. De innegurare, de orbire.
Imi dau seama ca din cele de azi multe imi sunt date si-n alte zile. In celelalte. N-a fost si nu e doar azi.
Multumesc de cum le-ai adus si le-ai asezat. De blandetea cu care ai facut-o, sa nu-mi fie prea mult nici preaplinul...
Multumesc ca ma insotesti, prin suflare, ca ma tii treaza. Ca nu ai ascultat atunci de ruga mea nebuna, cand iti ceream sa ma stergi de tot, sa nu mai stiu, sa nu mai simt. Ca ai facut chiar dimpotriva, m-ai dezlegat cu totul, ca sa simt in toate felurile. Cu totul.
Multumesc ca ma iubesti in felul asta. Si in asta. Si in asta. Si in asta. Si in...
Multumesc ca m-ai facut sa simt aceasta nesfarsita iubire.
Si ca sa ma inveselesc un pic asa pe sfarsite va arat si mesajul care m-a bucurat cel mai mult dintre toate.
"Stiu ca nu-s prima persoana care-ti zice si nici ultima.daca vrei sa ma asculti bine, daca nu, e problema ta. Dar sa stii un lucru... ca eu iti urez un sincer la multi ani pentru varsta asta, pentru anul asta in care ai mai imbatranit,pentru zilele in care ai suferit si mai ales pentru lunile in care ai fost fericita( si de ce nu si BEATA...de FERICIRE) si pentru tot ce va urma."
deci...:) 19 ,sa-mi cante cine vrea! :)
.
fluturi...
Cica termenul asta de iubire e unul inventat de romantici, de poeti si de muze. Cica nu exista. In realitate exista doar un acord cu propria-ti existenta si o intelegere cu cel care vine sa-ti completeze aceasta existenta iar daca tu poti fi gol si intim cu el iar el la randul lui nu se sperie si alege sa ramana langa tine, atunci se cheama ca ati ales sa va implicati intr-o relatie si ca da, unii numesc asta iubire. De fapt, iubire e atunci cand gasesti o persoana langa care poti fi tu insuti.Eu ca de obicei sunt pe undeva pe la mijloc in toata povestea asta si cateodata chiar cochetez doar cu una dintre variante;)Pe scurt, nu cred in iubiri in care iti ascunzi eu-ul; sa nu poti fi tu insuti fix asa cum esti (nu cum vrei sa te vada altii, nu cum ti-ai dori sa fii, nu cum si-ar dori altii sa fii) mi se pare o ingrozitoare si proasta piesa de teatru, care oboseste si-ti mananca din peretii sufletului, subtiindu-i, facandu-i instabili, tematori.Nu cred in iubiri in care unul (doar) primeste tot si celalalt (doar)da tot, desi sunt de acord ca intr-o relatie unul investeste mai mult, sau se implica mai mult, sau se manifesta mai zgomotos, sau e ori pare mai activ, mai atasat; in concret, asa trebuie sa fie, numai ca o data la cat-timp-o-fi rolurile trebuie sa se inverseze, neaparat, chiar daca pentru scurt timp.Nu cred in iubiri care mor. Nu. Nu cred ca azi iubesti si maine deziubesti, ca odata terminata relatia, fie ca a fost sau nu alegerea ta, gata-i si iubirea. Daca chiar ai iubit o data, desi isi schimba coordonatele si intinderile, iubirea ramane. Stinsa, abia palpainda, ca un vis, o parere, o amintire ea ramane si ne insoteste in toti anii vietii noastre.Nu cred (desi o, Doamne!, cat am mai crezut ca asta cred:) intr-o singura iubire. Poate o singura iubire de un fel, o singura iubire de alt fel... Sufletul uman e facut sa se regenereze, totul e sa ai rabdare cu el si sa-l asculti cand spune ca se vindeca, dar are nevoie doar de timp pentru asta.Nu cred in iubiri fundamental egoiste, in iubiri care te fac sa ucizi sau sa te sinucizi, in iubiri perverse, murdare, hade ori dintre doua fiinte din regnuri diferite:) Nu iubirea te face sa ai un comportament ... deviant, ci alte si alte sentimente, porniri, curiozitati.Sau poate nu stiu eu nimic:)
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)