crazy

-esti genul care spune te iubesc?

- nuuu
-slava domnului,niciodata.
- pfff. niciodata?!
 -eeee, poate dupa vreo 10 ani :)
-10 ani?! nici chiar asa. Uneori totul se desfasoara dupa un cuvant. Rostesti si va fi. Mutenia e echivoca si nu intelegi mare lucru.
-eu as vrea sa-i spun: “cred ca o sa ne intelegem”, dar imi place prea mult sa tac.
Vorba lui Jules Renard: "Nu am gust, ci dezgust sigur!" :)))
Nu stim niciodata ce se intampla cu ceilalti intre patru pereti. dar, judecand dupa prostia si nesimtirea care se plimba pe strada, sunt convins ca majoritatea oamenilor traieste erotismul intr-o forma precara. de cat suflet si de cata inteligenta este nevoie pentru o imbratisare reusita.“
Nothing’s changed. The things only seem bigger.

What I want is what I get. Only later, in the most unexpected ways.
It’s time to delay.
Oare sa repet definitia nebuniei? :)
SA ASTEPTI REZULTATE DIFERITE,FACAND ACELASI LUCRU:)

de-ale dragostei...

Ce vor barbatii? Le plac femeile simple sau cele care stapanesc tertipuri abile de ademenit dragostea? Vor sa fie gelosi sau siguri pe pozitia lor? Ce e in mintea lor, pana la urma?!!!

De cate ori ma indragostesc, ma preschimb intr-o femeie simpla, simpla de tot. Primele semne ale indragostirii mele profunde se manifesta nu in reverii filosofice despre sensul vietii pe pamant, nu in revelatii artistice ori in puseuri de creatie durabila, ci in dorinta mea de a-i spala camasa barbatului iubit, de a-i gati mancaruri de-al caror gust as vrea sa isi aduca aminte, de-a il primi intr-o casa primenita, mirosind a flori.

Nu stiu nici sa joc jocuri care sa il faca gelos. Sa ii arat ca, ehe, nenumarate oferte de mari iubiri ma asteptau pe prag, dar ca, intr-un impuls generos, i-am facut lui onoarea de a-i acorda inima mea. Eu simt ca nu exista niciun alt barbat pe pamant si ma port ca atare. Il invalui, secunda de secunda, cu dragostea mea, si-i promit ca nu il voi trada niciodata. Ca il voi sluji cu credinta pana la moartea noastra, sau, daca nu vom avea nici noroc, nici credinta, pana la moartea dragostei noastre.

Dar uneori ma intreb daca nu cumva gresesc. Daca nu cumva dragostea trebuie sa aiba in ea o urzeala de ite strategice, care s-o tina cat mai aproape de fagasul fericirii. Daca nu cumva barbatii, eterni vanatori, au nevoie sa se simta macar putin in pericol, ca sa lupte, vitejeste, si sa-si apere dragostea, pe care, astfel, s-o pretuiasca mai mult. Daca n-ar trebui lasati sa astepte si sa sufere, sa se perpeleasca si apoi sa se ia la tranta cu propria lor lene, cu propria lor inertie.

De-o viata intreaga caut raspunsuri. Dar gasesc mereu doar intrebari, altele si altele. Interogatii despre cum sa iti faci dragostea sa dureze o viata, despre cum trebuie imblanziti barbatii, lighioane superbe si salbatice, despre cat de buna sau rea e gelozia intr-o poveste de dragoste. Si, intre timp, invat tot mai bine sa gatesc si sa spal. Deretic in inima mea si in casa. Si imi sarut in somn barbatul frumos si iubit pana la cer si inapoi, si ma rog sa ne fie bine fara tertipuri, fara strategii. Doar iubind, si atat…

LUMINI SI UMBRE

IUBESC  UMBRA, PENTRU CA ACOLO ESTE SI LUMINA....

Cum definesti dragostea? Intrebarea mi-a fost  pusa de prietenul pe a carui  poveste de iubire fusesem invidioasa candva...

Este de participare sau numai de imagine interioara?

Sau e alceva?

S-o definesc... Nu. Nu mai fac demult asta.

Orice definitie e acolo, undeva, intr-o arie de idei. Suprafata, adica.

Prefer sa o traiesc. Sa o simt. Intr-un fel, un fel miraculos as zice, mi-am dat seama ca e peste tot. Nimic nu e unde sa nu fie ea.

Imaginea? Nu. Esenta. Viata. Tot.

(Hmmm ... vezi? am zis ca nu zic, dar tot am zis... cuvintele - tot suprafata. Prefer scufundarea si inaltarea in simtit, in trait. Dragostea - dumnezeiesc si al naibii de frumoasa!)

As vorbi de rautatea care e in singurul loc "adevarat": noi insine. Acolo e "jurul", acolo e toata lumea. De acolo ne facem lumile, fabricandu-le una cate una ori mai multe odata, dupa stiinta si putere.

Si tot acolo ne gasim si umbre si lumini.

Si puterea de a ne intregi si vedea asa cum suntem.

Si a de a ne iubi...

Sunt obosita de viata si rautatea din jur... si imi doresc  sa aflu superba Natura datatoare de energie si frumos si dragoste...

Si da, "am facut ceva acolo". Adica aici.

O mana de oameni care am plans cu totii cand ne-am vazut pe noi insine, cu toate ale noastre, cu toate la fel... Focul a ars tot si a facut alchimie.

Intr-adevar, Dumnezeu stie clipa zorilor. Iesirea Soarelui din burta noptii.

Si n-a ramas nici cenusa...

Doar stele si inimi stralucind.

Nu-s vorbe sa cuprinda.

Abia tine pielea biet trup, sa nu crape de implinire, de prea plin... Noroc cu inima, ca da pe afara si asa scapa trupul nevatamat, de mai face o tura prin lume...

Salut cu drag toata comunitatea de apa, de foc, de umbra si lumina...si  imbratisez/ii imbratisez si eu pe fiecare... ma rog, pe cei care vor :))

Vin si eu, cu toti ai mei, din valea umbrelor, pe firul raului ce se varsa in marea cea mare...

lacrima de poveste...

Era o lacrima aroganta. Toate celelalte lacrimi o barfeau si ea stia asta. De cand se nascuse, stia ca este speciala, desi nici ciudata nu ar fi un cuvant nepotrivit pentru descrierea ei. Facea nota discordanta cu tot Tinutul Lacrimilor. Ea era cocheta, dureros de sincera si jucausa. Niciodata nu stiai cand are de gand sa-si faca aparitia De mica a trebuit sa se pregatească pentru lupta cu opinia publica, sa isi vindece sufletul de ranchiuna si sa se pastreze curata si vie. Totul pana la ultima calatorie. Toate lacrimile traiesc pana la ultima calatorie. Ea vroia sa faca din asta o aventura, o poezie. Stia ca totul o sa fie perfect pentru ca se antrenase ca nimeni alta.  Era increzatoare, vibra şi canta de bucurie imaginandu-şi spectacolul pe care o să-l ofere . Cum i se umfla sufletul de incantare! Si ce tremur placut ii zguduia trupul, ca si cum un curent, cand cald, cand rece i-ar fi rascolit toate visele si toate amintirile! Ea stia ca va ajunge sa fie o principala si pentru indrazneala de a crede asta, era mereu batjocorita de celelalte pentru ca, se stia, doar alesii pot fi principali, nu se mai pomenise ca o lacrima sa fie principala. In fiecare zi exersa. Avusese initial probleme cu saltul, mereu se poticnea sau se impiedica, dar, in timp, executia sa a devenit perfecta, fara cusur. Ti-era mai mare dragul s-o privesti interpretand rolul vietii ei.

Cand a venit ziua cea mare, ziua ei, tot tinutul forfotea de nerabdare, de curiozitate si dintr-un soi de invidie-rautate toti sperau sa o vadă esuand, mai ales mai-marii tinutului care nu doreau sa se creeze, prin curajul ei, un precedent.Ba chiar una dintre dintre surorile sale facuse o adevarata psihoza din dorinta de a o imita intocmai...i-a incalcat locul unde se  retragea tacuta,i-a ademenit pe toti cei care parea a-i avea mai mult prin preajma incercand sa o indeparteze de toti,ba chiar a indraznit sa-i fure carnetul de bal si sa afle sub ce masca se va infatisa la Marele bal...:) Nu stia ca nu va purta masca:) asa ca dorinta ei doar scrisa in acel carnet  de bal i-a fost furata de sora sa...A durut-o  gestul ,dar n-a dat inapoi. Emotionata si sublima prin tinuta ei demna, mandra ca o ducesa la cel mai fastuos bal din toate timpurile, cu un zambet strengar si cumva superior, privea in jurul ei, deasupra tuturor, incercand sa inrameze momentul asta, care era doar al ei, pentru eternitate.

Cu sufletul plin si cald, se desprinse de celelalte, fix in momentul in care s-a dat startul, executand un salt impecabil, dumnezeiesc, parca plutea, parca dansa, descriind in aer un zbor incredibil, de o gratie nemaiintalnita. Cu asta, incredibila ei calatorie se sfarsi, lasand in urma un intreg tinut de lacrimi mut de uimire, ingenunchiat si supus. Reusise sa-si depasească conditia si sa devina o principala. Nu, prima principala. De atunci, datorita ei, nimic n-a mai fost la fel si fiecare calatorie, a fiecarei lacrimi, era speaciala ca si nasterea lor!