LUMINI SI UMBRE

IUBESC  UMBRA, PENTRU CA ACOLO ESTE SI LUMINA....

Cum definesti dragostea? Intrebarea mi-a fost  pusa de prietenul pe a carui  poveste de iubire fusesem invidioasa candva...

Este de participare sau numai de imagine interioara?

Sau e alceva?

S-o definesc... Nu. Nu mai fac demult asta.

Orice definitie e acolo, undeva, intr-o arie de idei. Suprafata, adica.

Prefer sa o traiesc. Sa o simt. Intr-un fel, un fel miraculos as zice, mi-am dat seama ca e peste tot. Nimic nu e unde sa nu fie ea.

Imaginea? Nu. Esenta. Viata. Tot.

(Hmmm ... vezi? am zis ca nu zic, dar tot am zis... cuvintele - tot suprafata. Prefer scufundarea si inaltarea in simtit, in trait. Dragostea - dumnezeiesc si al naibii de frumoasa!)

As vorbi de rautatea care e in singurul loc "adevarat": noi insine. Acolo e "jurul", acolo e toata lumea. De acolo ne facem lumile, fabricandu-le una cate una ori mai multe odata, dupa stiinta si putere.

Si tot acolo ne gasim si umbre si lumini.

Si puterea de a ne intregi si vedea asa cum suntem.

Si a de a ne iubi...

Sunt obosita de viata si rautatea din jur... si imi doresc  sa aflu superba Natura datatoare de energie si frumos si dragoste...

Si da, "am facut ceva acolo". Adica aici.

O mana de oameni care am plans cu totii cand ne-am vazut pe noi insine, cu toate ale noastre, cu toate la fel... Focul a ars tot si a facut alchimie.

Intr-adevar, Dumnezeu stie clipa zorilor. Iesirea Soarelui din burta noptii.

Si n-a ramas nici cenusa...

Doar stele si inimi stralucind.

Nu-s vorbe sa cuprinda.

Abia tine pielea biet trup, sa nu crape de implinire, de prea plin... Noroc cu inima, ca da pe afara si asa scapa trupul nevatamat, de mai face o tura prin lume...

Salut cu drag toata comunitatea de apa, de foc, de umbra si lumina...si  imbratisez/ii imbratisez si eu pe fiecare... ma rog, pe cei care vor :))

Vin si eu, cu toti ai mei, din valea umbrelor, pe firul raului ce se varsa in marea cea mare...