Am vazut deja liniile de pe frunte, drumuri ale gandurilor tale... Cu mici intreruperi, asa cum au fost si ruperile de gand, caderile si inaltarile sperantelor tale.
Am cules deja, din coltul ochiului, buchetele de zambete, atat de multe... Daca privesc asa cum te privesc, cu ochii inimii, aud si rasul tau, atat de mare, de plin, de frumos, de bogat...

Aici, langa buze, doua fire sapate, abia vazute, abia stiute, ca si lacrimile ce s-au stins coborand pe obrazul fierbinte.
Mai stiu din felul in care atingi ceasca de cafea, dimineata, ca iti place sa cuprinzi cu amandoua mainile. Si e o puternica si foarte calda, usor tremurand de gingasa ce este, cuprinderea ta...
Mai stiu din glasul tau cand iti ploua si cand iti e soare. Astea, cantate povesti ale sufletului, uneori una, alteori alta cu ce imi spui, se aseaza perfect desenate pentru mine. Si daca as avea ceva neinteles, ochii tai spun tot. Nu stii sa ascunzi. Nici nu vrei, stiu... Ce bine! Asa suntem de aceeasi parte a timpului, economisind ani de ocol, ce-ar fi dat numai cenusii cautari inutile. Am ales sa ne privim in fata, sa ne tinem de maini sau de cestile de cafea si sa spunem...
Istoria ta personala nu ma intereseaza. Nu-mi trebuie destainuiri.
Istoria cea fara de persona, fara de masca, o traim impreuna, atat cat vrem si cat putem. Oricum, nici noi nu ne stim prea bine pe noi insine.
Cred ca atunci cand faci focul,ca si mine. stai cu ochii in jocul de flacari, uiti de tine si intri in magie. Acolo nu-i nevoie de cuvinte. Ca si pe malul marii sau pe patul de flori .
In linistea dintre doua adieri de vant aud bataile inimii tale. Am invatat demult sa ascult, cand eram doar eu si marea... Stiu deslusi Limbajul Inimii. Si inima canta atat de frumos...

Ce ne-ar trebui vorbe?
Avem doar de gustat felii de prezent impreuna...

Tot ce-as vrea sa stiu e deja aici.
Imi e cu mult mai mult decat as fi cerut...